Cea mai interesanta , mai complexa si mai arhaica dintre formele coregrafice rituale rominesti, dans de flacai, jucat mai ales in saptamina Rusaliilor si raspindit pe intreg teritoriul locuit de dacoromini este CALUSARUL. Descris in detaliile sale cele mai semnificative inca de Dimitrie Cantemir si definit de Ovidiu Barlea cu drept cuvint ca un joc “ermetic si misterios”, el se caracterizeaza in primul rind, prin normele potrivit carora  primirea in ceata e socotita  act initiatic, iar tradarea e pedepsita ca orice sacrilegiu , dar nu de oameni. Numele jocului este variabil—calus;calusar in Oltenia ;caluser in Transilvania; calucean; calusean in Moldova si Banat—etimonul este greu de stabilit dar in nici-un caz nu se poate admite provenienta din ”cal” deoarece structura magica a dansului are radacini fixate inainte de domesticirea calului pe aceste meleaguri. Includerea calului in ritual nici nu este caracteristica atit simbolului implicit , cit si structurii coregrafice ; eroarea a izvorit pe de o parte din coincidenta utilizarii craniilor de cal cu scop apotropaic , la tara , pe de alta parte , din cautarea unei etimologii cu orice pret intr-o zona mai elevata , si a intrat in actiune mai ales  in epoca “miscarii artistice de amatori” (care nu odata  a falsificat traditiile folclorice) cind unele echipe neautentice de “calusari” au iesit pe scena calare pe ridicolii caluti de lemn ca aceia ai prescolarilor.

            Mircea Eliade face apropierea dintre craniul de cal din parul porti rituale si jocul magic al calusarilor.Mai propriu pare insa etimonul calus (cel cu care se infunda gura) , daca ne gindim la conspiratia tacerii , esentiala in ritualul jocului. Folcloristii ,indragind gestul maret , prefera azi sa acorde Jocului Calusarilor o tenta cavalereasca , inexistenta in scenariul initial si incompatibila cu el. Functia apotropaica a cetei nu are nimic cavaleresc iar  conspiratia mutismului face parte din mecanismul  obligatoriu al magiei , intru-cit coeziunea cetei se bizuie pe pastrarea secretului , pe juramintul tacerii , pe discretia comenzilor pentru miscarile coregrafice si pe repetatul apel rostit cu jumatate de glas  la vigilenta fata de prezenta Ielelor: “I-auzi, i-auzi!”.

            Functia principala a acestui joc este una exorcista. Prin aceasta se urmareste eliberarea omului bolnav de posesiunea duhurilor malefice  feminine si vindecarea lui de maladia sa.

            Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al sabiilor: “Dupa libatii si dupa cintarea paianului, cei dintii s-au manifestat tracii si au inceput sa danseze cu arma in mina in sunetul flautului , in acest timp sarind  sus si usor  si agitind toti pumnalele. In cele din urma , unul din ei l-a invins pe altul, si toti au crezut ca acela fusese ucis:el cazuse cu mare arta […] Invingatorul a luat arma celui invins si s-a departat cintind sitalke , iar ceilalti traci il scoasera pe cel ce cazuse ca si mort: de fapt el insa, nu suferise citusi de putin.”

            Grupurile de calusari , variabile ca numar component , dar mai ales alcatuite din noua flacai , include: un vataf, un stegar , un “mut”(acesta de obicei mascat si cu o sabie de lemn in mina) si calusari de rind. Calusarii fac legamint de ceata  pe durate diferite , in mod curent o saptamina , uneori chiar si trei ani , iar juramintul se efectueaza cu miinle pe steag sau trecind pe sub steag ; se crede ca “mutul” daca isi incalca consemnul muteniei in timpul jocului, risca sa innebuneasca. Pe durata convenita a Calusului , membrii cetei  se abtin de la relatii sexuale  si de la minciuni , fiind obligati la puritate totala. Un moment caracteristic , dar totodata enigmatic este jocul executat in genunchi. Mutul , singurul care mai poarta sabie , este — prin mutenia lui — pastratorul secretului initatic.Vataful are misiunea supravegherii corectitudinii jocului , a chemarii periodice la vigilenta si a mentinerii starii de taina.

            Dimitrie Cantemir  considerase Jocul Calusarilor (Caluczenii) un dans in mare masura magic (superstitiosius) , cu numar impar de dansatori avind fetele acoperite vesminte femeiesti si glasuri prefacute femeieste , cu cununi d epelin si de flori de cimp p ecapcu sabi in miini—ceata fiind condusa de staret si primicer(acesta ca transmitator al poruncilor catre dansatori) , iar in multe zone , pentru sonorozarea dansului , membrii cetei au pinteni sau zurgalai legati pe pulpe. Cantemir scrie : “ Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice  , iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s- asternut la pamint , aceia incep sariturile lor si , la un anumit loc al cintecului , calca  , unul dupa altul de la cap pina la picioare pe cel culcat , in sfirsit ii sufla   in ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa” (Descriptio Moldavie , pars II; cap. XVII).Tot Cantemir aminteste ca in ciclul de 10 zile al ritualului , calusarii dorm numai sub stresini de biserici , spre a se feri de razbunarea Ielelor.

            Relatarea cea mai veche  despre Jocul Calusarilor o gasim insa la Dosza Daniel intr-un text maghiar care descrie jocul  dintr-un spectacol prilejuit de incoronarea principelui Sigismund Bathory la 1599.

        Cercetatorii Universitatii din Brasov ( E.Poenaru; C.Samoila; S.Bobancu) au formulat o interesanta ipoteza asupra relatiei  dintre regulile Jocului Calusarului si structura sanctuarelor de la Sarmizegetusa si indeosebi relatia cu invataturile pe care Deceneu , dupa Iordanes , le-ar fi transmis dacilor ;” dansul calusarilor , despre care toti autorii sustin ca mai pastreaza pina azi elemente care provin dintr-un stravechi ritual, cum sunt : legamintul cetei pentru perioada jocului, conditia de puritate a membrilor cetei , autoritatea vatafului , conditia secretului , vietuirea in comun a membrilor cetei in aceast aperioada de timp , batul cae aminteste de toiagul  ca semn distinctiv al puterii invatatilor preoti, caracterul cu totul aparte al coregrafiei acestui dans , derularea lui sub semnul unei untati organice totale , caracterul salturilor care vor sa sugereze desprinderea de pamint a interpretilor sau unele ritmuri care ating paroxismul , reprezinta o reflectare populara a practicilor ritualice legate de sistemul calendaristic dac” ( Magazin istoric, nr,7;1977,pag. 28)

             Regulamentul riguros al Jocului Calusarilor , caracterul lui evident magic , ca si secretul impus , mereu amintit de strigatul vatafului in sotto voce “I-auzi , i-auzi!” (ia seama, ia auzi) duce inevitabil la concluzia ca vechimea acestui dans trebuie impinsa si mai adinc in timp, in epoca predacica.

            Examenul analitic al principalelor variante caluseresti si a numeroaselor aschii de texte folclorice magice ( mai ales descintece) dezvaluie nu numai structura medical-profilactica a acestui joc prin excelenta autohton p eteritoriul Daciei clasice , nu numai alura lui sacrala , dar si continutul pe de o parte mitologic pe de alta parte astronomic , din stiinta empirica a unei populati arhaice care a trait pe teritoriul Daciei mult inaintea invaziei indoeuropene.