– Notiune folclorica, indicand – in conceptia despre lumile duble (universurile paralele) – universul transuman sau parauman, mai rar lumea infernala. In sens larg, Tãrâmul Celãlalt (totdeauna o notiune htonica), nu e niciodata cerul, cu locuinta zeilor solari atmosferici; dimpotriva, adesea subpamantul, uneori un teritoriu nu negresit subteran, dar nici de suprafata; numai in acest sens Infernul poate fi uneori celalalt taram. In sens special (intalnit mai ales in mitologia folclorica a basmelor fantastice, si din abundenta in folclorul epic românesc, poate din izvor dacic), Tãrâmul Celãlalt ar putea sa fie si interiorul muntelui scuns in care se retragea Zamolxis. Exista si situatia unui taram paralel cronospatial. In mitologia generala sunt mituri ale taramurilor ascunse, fie subterane, fie din lumi paraterestre, in primele ajungandu-se pe cai initiatice, in celelalte prin magie sau prin mijloace miraculoase. Din prima categorie face Agarttha, lume mitica subterana indragita mai ales de teozofi; din cealalta facparte taramurile fabuloase, in primul rand cele accesibile prin translatia in timp relativist – de pilda locul unde se gaseste Tinerete-fara-batranete. De regula, in Tãrâmul Celãlalt nu se trece simplu, evident, ca de pe un teritoriu geografic pe altul, nici prin ascensiune mistica ori mecanica, asa ca de pepamant in cer, ci aproape intotdeauna prin transgresare magica, subiectiva sau obiectiva. Im mitologia româneasca exista locuri anonime (determinate conventional drept Tãrâmul Celãlalt) unde stapanesc animale si pasari fabuloase, uneori un zmeu, alteori Pasarea Maiastra, sau sunt locuri paraterestre si paraumane cu atribute aparte: Ionica Fat-Frumos, dupa ce a ajuns intr-un pisc de munte unde doar la amiaza mai soseau putine raze de soare, fiind “capatul lumii acesteia”, patrunde in “gura unui vartej de vale neguros” si dupa un mers indelungat, zarind “adanc sub dansul omica tinta de lumina”, se apropie de sursa luminii: “o moara cu o singura roata ce se invartea grozav” (basmul Ileana Cosanzeana, din cosita floarea-i canta, noua imparati asculta, col. Miron Pompiliu, 1872); alte taramuri sunt fie suspendata cvasiaerian (“manastirea Calu-Gastru, intr-un pai reazama si intr-un fir spanzura” – in Trist copil si Inia-Dinia), fie terestre, dar strict initiatice (Manastirea Alba, din “al marii negre prund” construita de Sfantul Soare, cu aceste repere: “Nici de larga nu-i prea larga / Far-cuprinde lumea-ntreaga / Nici de nalta nu-i prea nalta / Far-cu turnul sus la nori”). Tãrâmul Celãlalt e prezent si in alte mitologii: o prapastie dintr-un mit chinezesc, situata la rasarit de Bohai, la distanta de milioane de li de lumea evidenta, se numeste Gui-xiu si e inconjurata de 5 munti, fiecare inalt de 3000 de li, cu intervaluri intermontane de 70000 li, cu cate un podis in fiecare pisc, unde, in palatele de aur, locuiesc nemuritorii imbracati in alb si zburand intre piscuri cu ajutorul unor aripi mici, si, intrucat muntii plutesc intruna, zburatorii nu-si mai regasesc tinta (mitul e reluat si plastic, pe un tip de stela in numeroase variante, din epoca Han). In nemitologia literaturii stiintifico-fantastice (fie in linia lui Jules Verne a calatoriei spre centrul pamantului, inspirate de legenda alchimistului islandez medieval; Arne Sakknussem, care afirma a cunoaste drumul spre Atlantida prin craterul vulcanului Hekla din Islanda, fie linia lui H. G. Wells, a transgresarii in lumi sau timpuri paralele), mitul Tãrâmului Celãlalt a fost reluat din belsug. Dar – trasatura generala caracterizand numeroase arii mitologice – pe Tãrâmul Celãlalt locuieste tot ce nu e omenesc: zanele, zmeii, balaurii, spiritele, fapturile teratologice animale sau vegetale.