Vrajitori populari în traditia rurala româneasca (nu chiar samani), practicand magia, socotindu-se a fi investiti cu puteri supranaturale si a avea raport cu duhurile; dupa credinta populara, solomonarii sunt capabili sa incalece pe balauri, sa faca ascensiuni ceresti deasupra norilor si sa inlature ori sa aduca grindina. Potrivit traditiei, sunt succesorii intelepciunii regelui biblic Solomon, considerat in folclorul mai multor popoare europene el insusi un mare vrajitor. Aspectul unui solomonar trebuie sa fie de barbat salbatic si urias, cu ochii bulbucati, cu par rosu, zbarlit si tepos ca parul de porc; vesmantul ii este de obicei o tzundra alba, zdrentaroasa, atarnand peste 7 pieptare. Fiecare solomonar poarta o traista cu instrumentele magiei meteorologice (secure de fier cu care se sparge ghiata cereasca fabricandu-se grindina; frau, din coaja de mesteacan, cu care este manat balaurul zburator calarit de solomonar si provocat sa ejecteze fulgere pe nari; in fine, Cartea Solomonariei, atarnata de umar, iar pe piept o toaca de lemn cu ajutorul careia solomonarul dezlantuie furtunile, chemand duhurile vantului (Vantoasele). In cele mai multe cazuri, arta solomonareasca e pusa in relatie cu Diavolul (desi nici o informatie traditionala nu se refera la practicarea magiei negre). Dar nu este o arta universala, ea fiin bazata pe vocatie si pe invatatura de tip initiatic (aici apropiindu-se sensibil de samanism). Dupa Lazãr Sãineanu, sub pamant, unde locuieste Necuratul, “se afla si scoala diabolica, numita Solomanta sau Solomonarie, dupa prototipul atotstiutorului Solomon, si unde se invata toate limbile fiintelor vii, toate tainele naturei si toate formulele magice, farmece si vraji (solomonii). Acolo nu se primesc decat zece ucenici si dascal e diavolul insusi care, dupa 7 ani de invatatura, isi opreste cate un ucenic si acela devine apoi sholomonar: calare pe un balaur el se suie in nori, de unde poarta ploi, furtuni si grindini” (Basmele române, Bucuresti, 1978, p. 565). O promotie a acestei scoli initiatice, dupa cele mai multe surse, nu depaseste 7 sau 9 absolventi. Artur Gorovei, folosind diferite izvoare (Elena Niculita-Voronca, Ion Pop-Reteganul s.a.), rezuma informatiile despre rezultatele invatamantului subteran: “Despre solomonari se spune ca-si invata mestesugul sub pamant, timp de sapte ani, si cand ies de sub pamant, spun niste descantece si indata le iese inainte un balaur. De cum incaleca solomonarul pe balaur, ingheata baltile si gheata se porneste dupa solomonar, batand toate samanaturile pe care el are ciuda. Poporul nostru mai crede ca solomonarii au o anumita carte, in care se cuprinde toata stiinta si puterea lor. Cartea aceasta o invata solomonarii in scoala din cetatea Babariului, si nu fiecare iese solomonar, ci numai din 7 unul” (Descantecele Românilor, 1930 - citat dupa ed. Literatura populara, II, Bucuresti, 1985, p. 53). O sinteza face Ovidiu Bârlea (in Mica Enciclopedie a povestilor românesti, Bucuresti, 1976, p. 24-25, 28), rezumand diferite surse folclorice; astfel, solomonarul “este un om cu puteri extraordinare care umbla de obicei in chip de cersetor adesea schiop” (Chestionarele lui B.P. Hasdeu) sau dimpotriva, “un om zdravan si voinic” care doarme “numai in pesteri, paduri sau colibe”, solomonarii fiind “considerati drept oameni sfinti sau, dimpotriva, vanduti diavolului” (Traian Gherman, Meteorologie populara, Blaj, 1928, p. 142-143); in scoala subterana solomonarii invata “toate cartile din lumea asta”, apoi se duc intr-o pestera departata din Orient, unde stau la o masa de piatra, pana scriu “toata invatatura din lume intr-o carte” (op. Cit., p. 144).

              Sursele nu propriu-zis contradictorii, se completeaza reciproc, totusi lasa loc ambiguitatilor (cele mai multe datorate vanitaţii informatorilor, altele datorate dogmatismului unor folcloristi, refuzand informatia necanonica sau rastalmacind-o); dar se detaseaza pronuntat imaginea taraneasca despre cultura, solomonarul - acest mare initiat - fiind in ultima analiza un homo unius libri (intrucat in memoria clasica a taranului s-a fixat mereu idea unei singure carti: sau Biblia, sau Pravila lui Caragea, sau Regulamentul Organic sau altceva). Deci solomonar poate devenii numia omul predestinat, semnele vocatiei fiind nasterea cu caita pe cap si cu o coada dorsala; rapiti la varsta frageda de solomonarii profesionisti, copii alesi sunt integrati in scoala de sub pamant sau de pe Tarâmul Celalalt, unde discipolul ramane pana la varsta de 20 de ani; conditiile invatamantului sunt foarte dificile: teste de suportabilitate la chinuri, test de curaj in conditii extreme, ascultarea lectiilor la lumina unui opait, toti ucenicii sezand pe o piatra de moara atarnata in chip magic cu un fir subtire de tavanul vagaunii ce adaposteste scoala si rotindu-se cu mare viteza; scoala parea a avea un corp didactic distribuit dupa specialitati, Diavolul fiind un soi de rector; astfel lectiile de magie meteorologica sunt predate de “arhidemonul Uniilã”. Magia meteorologica a solomonarilor este atestata la aproape toate triburile din lume, unde cota de precipitatii este normala. J.G. Frazer vorbind despre “controlul magic al ploii” afirma ca in societatile primitive “de multe ori exista o clasa speciala de magicieni, avand roul de a asigura trimiterea regulata de catre cer a apei necesare”, metodele uzuale bazandu-se de obicei “pe principiul magiei homeopatice sau imitative” (Creanga de aur, compendiu, V, 2; cf. trad., rom. BTP, Bucuresti, 1980, I., p. 135). Dar solomonarii cu greu se pot incadra in aceasta categorie, ei avand un specific aparte; de notat ca identificarea zeului sau spiritului ploii cu un balaur sau cu un dragon e frecventa in mitologia generala, de ex. dragonul Long Wang, din mitologia chineza. Unii cercetatori au fortat informatiile existente; Traian Herseni crede ca tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor - ktistai, deoarece locuiau “in locuri solitare, in  padurile sau aproape de lacurile montane” (Le dragon dace, in Ethnologica, nr. 1, 1979, p. 13-22).; iar Eugen Agrigoroaiei, comparandul cu Kadmos, si definindu-l ca mostenire dacica, socoteste ca solomonarul din traditia folclorica este rezultatul unui “proces de zeificare a sacerdotului”, pentru acest cercetator solomonarii fiind “preoti initiati” (Tara neuitatelor constelatii, Iasi, 1981). Desigur in acest amplu proces sincretic ducand la constituirea figurii solomonarului, au concurat numeroase figuri directe si ecouri colaterale; constituentul dacic este acceptabil, dar scoala solomonareasca aduce ecouri deformate si din scolile druizilor celti (celtii au stationat mult in Transilvania si la gurile Dunarii), si din miturile agrare nord-caucaziene, vehiculate de alani, chiar si din tipologia initierii numeroaselor scoli ale Indiei clasice, in care solomonarii nu pot fi totusi identificati.