- Zâne rele, in mitologia româneasca, din clasa Ielelor, uneori sinonime cu Dragaicele, manifestandu-se, potrivit superstitiei, in ziua Sf. Ioan Botezatorul (24 iunie - “injumatatirea anului”, cand “nu mai canta cucul si soarele straluceste cel mai frumos”); in aceasta zi de Sânziene, care este o sarbatoare populara magica, oamenii se incing cui cingatori de cicoare sau de pelin. Intru-cat Sânzienele au si manifestari oraculare, in aceeasi zi, flori de scaieti, tunse de puf, sunt atarnate peste noapte de streasina si, dupa cat creste puful pana dimineata, se stabileste cantitatea de noroc a subiectilor. Sânzienele sunt o pluralitate anonima, dar exista si o zâna buna: Iana Sânziana. Dupa Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat a zeita Diana, frecvent adorata in Dacia Romana: ”Numele unui grup dspecial de zâne, Sânzienele, deriva probabil din latinul Sanctae Dianae. Sânzienele, zâne [fées] mai curand binevoitoare, si-au dat numele importantei sarbatori a Sfântului Ioan Botezatorul” (Histoire des croyances et des idées religieuses, III, Paris, 1984, p. 145, nota 38). In nomenclatura botanicii populare românesti, florile numite sânziene (Gallium verum) au fost consacrate sf. Ioan Botezatorul; la 24 iunie, manunchiuri proaspete impodobesc ferestrele, portile, stresinile caselor, deoarece potrivit superstitiei aferente, aceste flori apara pe oameni de agresiunea duhurilor rele si totodata aduc noroc in case (cf. Zach. C. Pantu, Plantele cunoscute de poporul român, Bucuresti, 1929, p. 90; 264).