Cavalerii danubieni

      Unul dintre cele mai interesante fenomene la care participa dacii, alaturi de colonistii adusi de pretutindeni , este nasterea unni nou cult religios.Astazi s-a adoptat de majoritatea specialistilor in domeniu titulatura de Cavaleri danubieni pentru acest nou cult ivit pe pamint dacic.Deoarece absolut toate tablitele de marmura, piatra sau metal care-i infatiseaza pe acesti eroi redati calare si pe zeita tutelara s-au descoperit in orase sau in castre unde alaturi de putini cetateni veniti chiar din metropola Imperiului, Roma, se gaseau colonisti de cele mai diferite etnii si, evident, dupa instituirea sistemului de toleranta de catre Hadrian participau si dacii, este de presupus ca numai acest cosmopolitism si acest regim de toleranta a permis aparitia noului cult, al carui fundament este traco-dacic. Cel mai avizat specialist al acestei noi religii este Dumitru Tudor, care in 1937-1938 si-a sustinut lucrarea de doctorat pe aceasta tema, iar in 1976 , la Leiden, a publicat o lucrare monografica in doua volume.

Cercetarile lui D.Tudor pe durata celor 4 decenii au reusit sa argumenteze ideea ca pe fondul local al vechilor culte dacice, la care s-au adaugat influente artistice si ideologice venite din partea Cavalerului trac, a Dioscurilor si a cultului zeului Mithra, a aparut un nou cult religios cu centrul de iradiere in Dacia.Alti sustinatori de valoare a acestei teorii sunt Ernust Will si Fernand Chapoutier.

           Nu dorim sa efectuam aici un expozeu de proportii al tuturor teoriilor si al tuturor argumentelor aduse pro si contra originii dacice a acestei religii.Intentionam doar sa prezentam acele elemente pertinente, dovedite, si sa le alaturam firului logic ce strabate intreaga religiozitate a dacilor, de dinainte de reformele lui Deceneus, apoi din vremea regatului cu capitala la Sarmizegetusa si din epoca cuceririi romane.Fundamentul cultului Cavalerilor danubieni exista si inainte de reformele intreprinse de pontiful Deceneus. Ele stau chiar in mitul lui Zalmoxes. Daimon-ul devenit zeu dupa moartea trupeasca are trei ipostaze diferite, fiind reprezentantul a trei lumi diferite:subterana, terestra si divina. Cele trei lumi aveau fiecare cite o personificare. Gasim, asa cum am mai aratat in capitolul intii, aceste reprezentari antropomorfe pe diferite obiecte.

      Daca pe cnemida de argint din secolul 5 i.Ch. de la Agighiol, exista un cavaler si un personaj masculin, iar pe genunchiera cnemidei este un chip feminin, in secolul 1 i.Ch., cu putin inainte de reformele lui Deceneus, religia triadica ce sta la baza cultului cavalerilor este atestata de placutele de argint de la Lupu (jud.Alba).Pe doua din cele 7 piese este infatisat dubletul pasare-sarpe, animale care de altfel apar si pe reliefurile Cavalerilor danubieni; pe alte trei placute este area zeita a animalelor in diverse ipostaze, iar pe alte doua discuri este rdat un cavaler in pozitie de invocare, cu mina dreappa ridicata la nivelul capului.Cele 7 placute erau mai mult ca sigur prinse intr-un templu si privite de adoratorii cultului. Tezaurul de la Lupu este cea mai buna dovada a unui cult triadic, ce avea drept divinitati Marea zeita si doi zei cavaleri ce o slujeau. Reformele lui Deceneus pun capat cultului celor trei divinitati si se trece astfel la o religie ceva mai complicata, centralizata, cu 7 divinitati planetare ce va decadea indata dupa cucerirea romana.

      In primii ani de dupa cucerire dacii sunt obligati sa se inchine prin interpretatio romana divinitatilor oficiale; Liber Pater, Silvanus si Diana avind intiietate. Dupa regimul politic de mai mare toleranta adus de Hadrian si de urmatorii imparati, dacii din orase, aflati intr-un mediu cosmopolit, isi vor relua vehile culte triadice intr-o haina diferita fata de cea romana. Autohtonii traind alaturi de noi veniti (traci, iranieni, greci, etc.) vor ridica dupa modelul acestora basoreliefuri infatisindu-si zeitatile. Ei vor iesi astfel din iconoclasmul celor doua secole impus de regii-preoti de la Sarmizegetusa. Totusi, intrucit regimul de toleranta fata de cultele dacice nu era deplin nici pe vremea imparatilor ce l-au urmat pe Traian, acest nou cult este mai precis vechiul cult revigorat, nu poseda temple. Pina acum nu s-a gasit nici un templu specific acestor cavaleri si acestei zeitati feminine. Pe de alta parte, se continua mai vechea traditie a tacerii epigrafice, fiindca la fel ca si in epoca regatului nu s-a gasit nici o inscriptie pe nici una dintre placute.

      D.Tudor a clasificat cele 232 de monumente descoperite pina in 1976 in 3 clase tipologice distincte. In clasa A avem un singur calaret si o zeita, iar pentru clasa B, din care provin cele mai multe piese, exista doi calareti si o zeita .Clasa C poseda numai 4 monumente, toate gasite in Dobrogea, avind in plus fata de clasa B scena banchetului. Tipul dominant este acela oferit de clasa B, care are de la trei pina la cinci registre suprapuse(322,vol.1,pp 92-98).Prin felul cum se imbraca zeita, ea este redata ca o personificare a spiritului naturii, ca o mama a fecunditatii , intr-un mod foarte asemanator cu felul in care era portretizata zeita de pe placute de argint din tezaurul de la Lupu.Cei doi calareti aflati in preajma zeitei, ocupind acelasi registru,au un "cap dacic", adica poseda bonete, intocmai ca nobilii daci de pe Columna.

      La fel cum pe monedele romane,incetul cu incetul,este introdus simbolul balaurului dacic, tot asa si aici,in clasa B si C, va aparea emblema militara purtata de calareti, ceea ce dovedeste fara indoiala originea locala a cultului. Spre deosebire de alte religii sincretice unde apar zeitati calare, la Cavalerii danubieni exista un element in plus care-i diferentiaza:inamicul impotriva caruia lupta este cazut sub copitele cailor.

      Alte simboluri care sint descrise in lucrarile diversilor autori greci, inainte de secolul1 i.ch. se regasesc si in tabloul mistic al pieselor dedicate Cavalerilor danubieni. Este vorba de cribolium (uciderea berbecului), acoperirea cu pielea unui animal (cazul Zamolxes), vulturul , etc. Cultul Cavalerilor danubieni nu este, prin urmare, o simplificare dacica a religiei lui Mithra, prin reduceea treptelor de initiere de la 7 la 3, cum sustinea Culianu (122,p.296). In Dacia cultul lui Mithra si cultul Cavalerilor danubieni coexistau, impreuna cu Discourii, Cabirii, Cavalerul trac, asa ca nici nu se poate pune problema unei unei substituiri totale intre un cult cu altul. Este adevarat ca religia locala, a Cavalerilor danubieni, preia multe elemente din religia lui Mithra, dar si reciproca este adevarata. Dacia este singura provincie romana unde reliefurile lui Mithra sunt redate pe trei registre, la fel ca si placutele cavalerilor locali. Apoi, daca ar fi fost o "simplificare"ar fi trebuit sa posede temple asa cum are cultul lui Mithra.

Templele zeului oriental s-au gasit chiar si in capitala provinciei, pe cind cele ale cavalerului autohton nu, ceea ce dovedeste ca prima religie este permisa, pe cind a doua era tolerata. Pe de alta parte, nu poate fi vorba de nici un transfer al religiei lui Mithra asupra religiei Cavalerilor danubieni, cit timp pentru regiunile nord-dunarene exista piese cu doi cavaleri si o zeita, cum sint cele de la Lupu, inca din secolul 1 i.ch., deci cu mult timp inainte ca mithraismul sa ajunga in Dacia.

      Nu poate sa ne scape si faptul ca in timpul stapinirii romane asupra Daciei, din provincie au fost recrutate mai multe unitati de infanterie, printre care Cohorus I Ulpia Dacorum stationata in Syria, Cohorus I Aelia Dacorum amplasata in Britania, apoi Cohorus II Augusta Dacorum si Cohorus II Aurelia Dacorum in Pannonia, de asemenea, Cohorus Gemina Dacorum in Moesia Inferior,iar unitatea de cavalerie Ala I Ulpia Dacorum, recrutata inca de Traian, este cantonata in Cappodokia. In Dacia s-au gasit pina in 1976,60 de placute, in Moesia 58, in Tracia 2, din Dalmatia provin 12, iar din Panonia 72, cu mentiunea ca lipseste tipul iconografic A, adica cel mai vechi, ceea ce dovedeste ca religia Cavalerilor danubieni nu a aparut aici.Alte proviinci in care sint atestati soldati sau trupe dacice, dar si reprezentari ale Cavalerilor sunt: Noricum cu o placuta, Italia cu 6, Gallia si Britania cu cite una fiecare. Din numarul total de monumente,19 au o provenienta necunoscuta(322,vol.1,p.52).

      Religia Cavalerilor danubieni apartinea religiilor de mistere atit de raspindite in epoca Antichitatii tirzii. Aceste culte presupuneau initierea in mai multe etape si aveau ca tel final obtinerea nemurii. Datorita reliefurilor de pe placute si a anologiei iconografice cu alte culte s-a putut demonstra, in absenta oricarui text scris, ca religia cavalerilor avea trei trepte distincte. In prima etapa mistul devenea Aries si era purificat cu singele berbecului. A doua etapa a initierii era efectuata sub protectorul lui Marte, cu dobindirea statutului de Miles. In sfirsit,ultima treapta, era sinonima cu intrarea in clanullui Heracles, mistul devenind leu, dovada fiind masca cu cap de leu pe care o tine in mina. Banchetul final avea loc in compania Marii Zeite, unde se consuma pestele asezat pe tripodul dina fata zeitatii tutelare. Parcurgind treptele de Aries, Miles si Leo, initiatul participa la banchetul divin si devenea fizic si spiritual un om regenerat. Banchetul asigura nemurirea (322,vol.1,pp.254-261).

      Regiunile traco-dacice din sudul si din nordul Dunarii au oferit conditii prielnice pentru aparitia a doua culte de mistere ai caror principali actanti sint cavalerii. La sud de fluviu va fi venerat eroul calare plecat la vinatoare, iar la nord triada compusa din mdoi cavaleri si o zeita. Pentru Dacia avem destule dovezi ca animalul preferat al nobililor era calul. Pe linga nenumeratele reprezentari ale calului si calaretului,in arta mai avem, inainte de secolul 1 i.ch.si mormintele princiare in care alaturi de nobili erau asezate si resturile incinerate ale animalului favorit. Dupa secolul 1 i.ch., odata cu intrarea pe scena religiei a reformelor initiate si duse la indelpinire de catre Deceneus, vor dispare atit mormintele, dar si reprezentarile cavaleruluidi arta sacra. Vehicolul sufletului catre lumea divina nu mai era calul, ci pasarea.

      O dovedesc toate piesele gasite la Sarmizegetusa Regia si in zona capitalei din Muntii Orastiei, unde motivul calului apare pe o singura pieasa ceramica, iar a pasarii pe citeva zeci de obiecte. Se poate chiar trasa o corelatie intre rolul in crestere al nobilimi locale si cultul calului, pe de o parte, si aparitia mormintelor tumulare, pe de alta parte.In epoca regatului dac cind nobilimea va fi mai mult sau mai putin supusa regilor de la Sarmizegetusa, vor dispare atit calul ca simbol sacru cit si mormintele. Dupa cucerire si mai ales dupa instituirea unui regim de oarecare toleranta fata de bastinasi vor reapare mormintele obisnuite, dar se va resuscita si cultul eroului calare sub impactul sau influenta altor culte asemanatoare:  Cavalerul trac, Discourii,etc.

Analiza reliefurilor Columnei din Roma ne ofera interesante date despre felul cum priveau romanii cuceritori populatia impotriva careia luptau. Arhitectul si artistul care a conceput scenele Columnei refuza cu incrincenare sa-i redea pe daci in pozitia calare. Astfel ca in timp ce cavalerii romani apar in primul razboi,in 15 scene, dacii nu sint redati calare decit in una singura. Un raport similar va fi si pentru cel de-al doilea razboi.In aceasta confruntare singura scena in care apare cavaleria dacica este scena anterioara sinuciderii lui Decebalus (scena 144). Cum este posibil ca dacii sa lupte in ambele razboaie cu o cavalerie atit de neinsemnata, incit nici nu apare figurata pe Columna? Este o realitate sau o deformare vadit ideologica din partea romanilor? Noi credem ca ultima varianta este cea mai aproape de realitate.

      Incepind din epoca lui Alexandru cel Mare imaginea eroului invingator va aparea sub forma unui erou calare. Pozitia ecvestra a razboinicului este insemnul unei victorii de curind obtinute. Este de acea lesne de inteles de ce romanii nu i-au infatisat pe daci decit in doua cazuri in pozitie ecvestra. Mai intii in primul razboi ei se ineaca in Dunare, deoarece podul de gheata se sparge sub greutatea cavaleriei (scena 321), iar,apoi,in al doilea razboi avem scena sinuciderii lui Decebalus (scenele 144-145). Nu ne putem decit intreba retoric, unde este calul lui Decebalus din respectiva scena si de ce a preferat sa se sinucida in acea pozitie? Mai mult ca sigur ca pozitia in care isi pune capat zilelor Decebalus nu este reala, ci este un tipic iconografic prin care se dorea sa se arate ca marele rege a fost infrint de doua ori : o data prin ingenunchere si a doua oara prin faptul ca si-a taiat beregata. Traian atunci cind nu tine cuvintari armatei sau cind nu participa la sacrificii, apare in pozitie ecvestra.

      Daca ar fi sa analizam numai simbolismele oferite de reprezentarile celor doi conducatori si tot am intelege destul de bine mesajul Columnei. Traian ca erou invingator apare in cele mai multe scene in pozitii ecvestre, iar Decebalus la sfirsitul ultimului razboi ingenuncheaza si se sinucide.

      Cultul Cavalerilor danubieni va apare in Dacia numai dupa ce tensiunile si ura dintre dacii si romanii din provincie se vor mai atenua. De aceea nu este nici o intamplare ca incepand cu a doua jumatate a secolului 2 d.Ch., numele lui Decebalus incepe sa fie folosit in inscriptii, iar cultul zeilor din iconografia Cavalerilor danubieni va atinge apogeul in secolul 3d.Ch., secol în care va fi repus in drepturi si drapelul de lupta a dacilor, balaurul cu cap de lup si trup de sarpe. Cultul Cavalerilor danubieni, la fel ca si credintele in balauri ori cele in lupi vor face in folclorul romanesc o cariera nebanuita, tocmai pentru ca nu au fost in cele din urma interzise total de romani.

      Desigur, nu vom intilni forma originara a cultului acestor cavaleri, ci una alterata,la care se vor adauga destule elemente ale salii colini-lor romani (228,p.108). Cert este ca in ceremoniile calusarilor substratul dominant va fi cel dacic. Doar asa se explica de ce patroana calusarilor este stapina zinelor, pe nume Irodeasa, la fel ca in cultul cavalerilor unde o avem pe Marea Zeita. Din dansurile salii colini-lor lipsesc femeile, insa numele obiceiului se va pastra prin filiatie romana, ca de altfel in mai toate datinile specifice folclorului rominesc.

      Privind,acum,la finele acestui capitol, in mod retrospectiv, situatia religioasa a locuitorilor din Dacia romana, surprinde doua modalitati total distincte de raportare la scaru ale acestora. Mai intii dacii erau nevoiti sa se inchine divinitatilor oficiale ale Imperiului, dintre care unele prin interpretatio romana puteau fi asimilate vechile zeitati dacice. Este vorba de Liber Pater, Silvanus si Diana care au temple in cartierul sacru de la Ulpia Traiana si apar pe Arcul de la Benevento unde Traian este redat in postura de intemeietor al Daciei,a laturi de divinitatile sale. Supusi acestui regim de forta prin stergerea denumirilor sacre ale zeitatilor locale, prin distrugerea templelor, dacii pe masura ce se vor integra in viata civila, economica, militara si religioasa a provinciei se vor manifesta de aceasta data mai putin oficial. Spre deosebire de toate cultele de mistere din Dacia, religia Cavalerilor danubieni este singura care nu poseda temple si nici inscriptii, ceea ce inseamna ca era ilicita si ca intrunirile se faceau in clandestinatate.

      Ca o trasatura sintetica a acestei epoci este inlocuirea atitudini de intoleranta religioasa a romanilor fata de daci, cu una de relativa toleranta, dar care nu va permite totusi manifestarea pe fata a cultelor dacice, va interzice constructia de temple si va impiedica formarea unui corp puternic de preoti. Aceleasi realitati le traiau si dacii liberi sau carpii, desi la ei autoritatea romana nu se manifesta cu atita rigoare ca in interiorul provinciei. Cert este insa ca dacii din provincie si cei din afara ei nu au incetat nici un moment sa se inchine zeitatilor autohtone chiar si pe ascuns. Panteonul de 7 zei din vremea Sarmizegetusei se va reduce la trei divinitati, ca inainte de reformele lui Deceneus. Atit zeii prin interpretatio romana, Liber Pater, Silvanus si Diana, cit si Cavalerii danubieni sunt tot in numar de trei. Singura atestare scrisa ca religia dacilor dupa cucerire, trunchiata si interzisa de romani, nu a incetat nici un moment sa existe, o datoram lui Lactanius, care scria despre mama lui Galeriu, de origine dacica, ca era "o preoteasa a zeilor de munte (deorum montium cultrix) care aducea sacrificii aproape in fiecare zi si-i primea pe slujitorii sai la mese si ospete" (De mort. persecut. 23,5).

      Cam acelasi regim aplicat de romani fata de religia dacilor va fi instituit de cele trei natiuni privilegiate din Transilvania (maghiari,sasi si secui) un mileniu mai tirziu in raport cu religia ortodoxa a populatiei rominesti majoritare.