Dans popular românesc de flacai, executat mai ales ca forma coregrafica rituala in Saptamana Rusaliilor; in ceea ce pastreaza nealterat si autentic rural, Jocul Calusarilor pare dintre cele mai vechi si mai complexe dansuri autohtone, cu incarcatura sa de mesaj mitic arhaic. Etimonul e insa discutabil; cel propus in mod curent: cal, nu pare caracteristic nici pentru simbolul dansului, nici pentru structura sa coreografic-rituala; totusi, sub aceasta influenta superficiala (mai ales din sursa “miscarii artistice de amatori”, care nu o data a falsificat si a mixat traditiile folclorice), unele echipe caluseresti ies in dans cu “caluti” de lemn sau de confectie butaforica; mai sigur pare etimonul calus daca se face relatia cu taciturnitatea de baza si cu discretia rostirii sotto voce de catre staret a comenzilor. Este greu de operat o decantare explicativa a tuturor elementelor componente, de ex., a momentului specific de dans in genunchi, parand un moment esential. Dansul calusarilor are o functie evident magica, ceea ce il scoate in afara “originii cabaline”, prin care mai multi comentatori doresc sa sugereze ca ar fi voprba de un dans cavaleresc; astfel, pentru Ovidiu Bârlea, “cel mai evident e substratul cabalin” (de altfel, deloc evident), cu toate ca acelasi folclorist admite si o dubla origine: “reiese cu claritate ca in practica calusarilor s-au contopit doua reprezentari principale, una legata de venerarea ielelor (rusaliilor, vântoaselor, etc.), cealalta de cultul cabalin” (Eseu despre dansul popular românesc, Bucuresti, 1982, p. 41). Cultul cailor nu e insa specific dacilor sau tracilor in genere, cum este pentru celti; iar prezenta unei puternice formatiuni celte pe teritoriul Transilvaniei, sub acest raport, nu a lasat urme in traditia mitologica româneasca. Contopit probabil din mai multe forme arhaice, Jocul Calusarilor a ajuns omogen (in ciuda variantelor sale) si cu adevarat evidenta este originea lui magica, el reprezentand in primul rand un ceremonial de magie profilactica impotriva bolilor aduse de Iele, fapt confirmat de acea stranie conspiratie a muteniei, a pastrarii unui secret medical si a unui incognito pentru ceata de dansatori, marcat chiar in unele regiuni (de ex., in Oltenia) de strigatul de apel la prudenta: “I-auzi, i-auzi!”. Inca Dimitrie Cantemir considerase acest dans (Caluczenii) drept unul in mare masura magic (superstitiosius), dansatorii avand fetele acoperite, vesminte femeiesti si glasuri prefacute femeieste, purtand pe cap cununi de pelin (planta apotropaica) si flori si agitand sabii in maini; ceata, dupa Cantemir, era condusa de un staret si un primicer (acesta - un transmitator al ordinelor coreografice catre ceata) (cf. Descriptio Moldaviae, pars II, cap. XVII). Astazi, in multe zone, calusarii poarta pinteni si, pe pulpe, zurgalai, chiar mai frecvent decat pinteni; se prea poate sa fie o adaptare a suetului ritmic pentru gonirea duhurilor rele (echivalent cu toba samanica), nu insa din recuzita calului sau a calaratului (caci pintenii sunt o inventie medievala tarzie). Oprindu-se asupra sabiilor amintite de D. Cantemir, Ov. Bârlea crede a vedea in Jocul Calusarilor un dans coborâtor direct din dansul tracic al sabiilor, descris de Xenophon (Anabasis, VI, I, 5-6); dar in descrierea lui Xenophon tracii danseaza “cu arma in mana in sunetul flautului, in acest timp sarind sus si usor si agitand totodata pumnalele”, iar intre dansatori se disputa o lupta simbolica de competitie. Dansul tracic este un dans razboinic (asa cum se intalnesc multe tipuri, de ex., dansul sabiilor din Caucaz) si nu are nimic comun cu Jocul Calusarilor. De altfel, tot D. Cantemir ofera definitia sigura a caracterului magic al dansului: “Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare, pe cel culcat, in sfarsit ii sufla la ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa” (loc. cit.). Dupa o informatie din Descriptio Moldaviae, ritualul dureaza 10 zile, timp in care calusarii dorm numai sub stresini de biserici, din prudenta fata de Ielele razbunoatoare. Jocul Calusarilor este panromân, fiind atestat in toate provinciile dacoromâne, ca si in Macedonia. Exista totusi parerea (sustinuta mai ales de Mircea Eliade) ca functia apotropaica a craniului de cal, infipt la tara in parul portii, anume spre a launga Ielele de langa casa, ar atesta partial prezenta rituala a calului in jocul caluseresc: dar cele doua acte magice, asemanatoare ca scop, sunt structural diferite ca tehnica. Depasind chiar aceasta ipoteza cabalina alti cercetatori (indeosebi Romulus Vulcanescu) incarca temeiul mitic al calusarilor si cu relictele unui cult solar autohton, “caii caluseresti” fiin considerati cai solari.