Dio Cassius

LI, 22,  6. Deci aceste [animale] au fost aduse [la jocuri] iar dacii si suebii — in grupuri — au luptat intre dinsii. Acestia din urma sint celti, iar ceilalti sciti intr-o oarecare masura. Acesti suebi, ca sa vorbim mai precis, locuiesc dincolo de Rin, (caci si multi altii isi atribuie numele de suebi).

7. Ceilalti [adica dacii] locuiese pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sint dincoace de fluviu — linga tara tribalilor — tin cu plata birurilor de Moesia si se numesc moesi, afara de cei asezati foarte aproape de tribali. Cei de dincolo  poarta numele de daci, fie ca sint geti, fie ca sint traci din neamul dacilor care locuiau odinioara in Rodope.

        8. Dacii acestia trimisesera mai inainte vreme soli la Cezar dar nu capatara nimic din cite cerusera si trecura de partea lui Antoniu, fara  a-i  fi insa de mult folos, caci erau dezbinati.  In aceasta imprejurare, unii au ajuns prizonieri si au fost pusi apoi sa se lupte cu suebii.

LI, 23, 2. Chiar in vremea in care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus fu trimis in Macedonia si Grecia si porni un razboi impotriva dacilor a si bastarnilor. Am aratat mai sus cine sint primii si din ce pricina s-au razboit ei cu romanii.

 3. Cit despre bastarni, pe buna dreptate sint socotiti sciti. Trecind atunci Istrul, ei au supus Moesia, care se afla in fata lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei, si pe dardani, care locuiesc in regiunea tribalilor. In vreme ce savirseau ei acestea, nu s-au lovit de romani.

4. Dar, dupa ce trecura muntii Haemus si navalira in Tracia denteletilor, aliati ai Romei, Crassus porni inapotriva lor, intrucitva pentru a-i veni in ajutor lui Sitas, regele denteletilor, care era orb, dar, mai ales, fiindca se temea pentru Macedonia. Ingrozindu-i doar cu sosirea sa, el ii alunga din tara, fara lupta.

      5. Dupa aceasta, pe cind se retrageau in tara lor, i-a urmarit. Si astfel aduse sub stapinirea romanilor tinutul numit Segetica. El se napusti si asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei pozitii intarite  avangarda  lui a suferit o infringere. Moesii crezura ca oamenii aceia sint singurii si pornira la atac. Dar Crassus veni in ajutorul avangarzii cu restul armatei si-l zdrobi pe vrajmas iar [cetatea] o impresura si o cuceri.

LI, 24, 1. In vreme ce savirsea acestea, bastarnii s-au oprit din fuga si au ramas pe malurile riului Cedros asteptind sa vada ce se va petrece. Si fiindca biruindu-i pe moesi, Crassus mergea si impotriva lor, bastarnii ii trimisera soli si-i cerura sa nu-i urmareasca, deoarece ei nu facusera nici un rau romanilor.

 2. Crassus ii tinu pe loc sub cuvint ca le va da raspunsul a doua zi. De altfel i-a primit si i-a imbatat, incit le-a aflat toate planurile. Intr-adevar, tot neamul scitilor se lasa dus fara masura, de vin, dar repede se si satura.

3.  Intre timp, Crassus merse in timpul noptii linga o padure si aseza in fata ei iscoade. Lasase armata lui sa se odihneasca. Apoi bastarnii crezura ca iscoadele sint singure si se napustira asupra lor. I-au urmarit pe aceia in retragerea lor pina in desisul padurii. Pe multi Crassus i-a ucis acolo, iar pe multi i-a omorit pe cind fugeau.

      4. Caci ei se impiedicasera de propriile lor carute din spate. In afara de asta, vrind sa-si scape copiii si femeile, au fost zdrobiti. Crassus insusi ucise pe regele lor Deldon. El ar fi asezat prada luata de la acesta in templul lui Iuppiter  

LI, 26, 1. Pe cind infaptuia acestea, ii chema in ajutor Rholes, care se afla in lupta cu Dapyx  regele unor geti, Crassus porni sa-i ajute. El arunca cavaleria vrajmasilor peste pedestrimea lor. Inspaimintindu-i si pe calareti in felul acesta, nu mai dadu nici o lupta, ci facu un mare macel in rindurile unora si ale altora, care fugeau.

2. Apoi ii impresura si pe Dapyx - refugiat intr-o fortareata. Unul din cei aflati in fortareata ii saluta de pe zid in limba greaca, intra in vorba cu el si hotari sa-i predea fortareata. Prinsi in felul acesta, barbarii pornira unii impotriva altora. Dapyx si multi altii isi gasira moartea. Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, insa nu numai ca nu i-a facut nici un rau, ba chiar i-a dat drumul.

3. Dupa ce a savirsit acestea. Crassus s-a indreptat apoi spre pestera numita Keiris. Aceasta era atit de incapatoare si totodata atit de trainica, incit se povesteste ca titanii, cind au fost biruiti de  zei, s-au  refugiat  acolo.  In  locul  acesta, bastinasii - veniti in mare numar - adusesera cu ei printre altele lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor.

4.Crassus cauta si astupa toate intrarile intortochiate si greu de aflat (ale pesterii)  de aceea ii infrinse pe acestia prin foame. Biruitor, el nu cruta nici pe ceilalti geti, desi intre Dapyx si ei nu era nici o legatura.

5. (Crassus) a pornit apoi impotriva Genuclei , cea mai puternica intaritura a statului lui Zyraxes  caci auzise ca se afla acolo steagurile luate de bastarni de la Caius Antoniu  linga cetatea istrienilor. Asediind Genucla - in acelasi timp de pe uscat si de pe Istru, deoarece era durata linga apa - in scurta vreme o cuceri, dar cu multa osteneala, desi Zyraxes nu era de fata.

6. Caci el, indata ce aflase de atacul lui Crassus, s-a imbarcat si a pornit la sciti cu multi bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat sa se intoarca. Iata cele savirsite de Crassus la geti. Printre locotenentii sai, supuse din nou o parte a moesilor, care, biruiti inainte vreme, se rasculasera . . .

  LXVII, 12,  1. Cei mai insemnat razboi de atunci al romanilor a fost cei impotriva dacilor, asupra carora, in vremea aceea, domnea Decebal , Duras  care domnise mai inainte, lasase lui Decebal de buna voie domnie pentru ca era... foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbinda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infringere. Din aceasta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani.

2. Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului.

3. Domitian a pornit cu oaste impotriva lor, dar putin ii pasa de razboi; el zabovi intr-un oras din Moesia si se dadu prada desfriului, cum ii era obiceiul. Intr-adevar, nu numai ca nu era in stare sa indure osteneli si era fara curaj, dar se arata cu totul lipsit de friu si de rusine fata de femei si baieti tineri. Trimetea la razboi in locul sau pe alti conducatori de osti si de cele mai multe ori nu izbindea.

5.Decebal, regele dacilor, a trimis soli lui Domitian, si-i fagaduia pacea. Drept care, Domitian il porni pe Fuscus  cu armata multa. Cind a aflat de aceasta, Decebal i-a trimis din nou solie, in bataie de joc, spunind ca va incheia pace daca Domitian are sa vrea ca fiecare roman sa-i dea lui Decebal, anual, cite doi oboli.  lar daca nu va primi aceasta propunere, Decebal spunea ca va duce mai departe razboiul si ca romanii vor avea de indurat mari nenorociri

LXVII, 7,  1. Domitian vru sa se razbune pe cvazi si marcomani, fiindca nu-l ajutasera impotriva dacilor. Veni in Pannonia, ca sa se lupte cu ei si ucise solii de pace, pe care ei ii trimisesera pentru a doua oara. Invins si pus pe fuga de marcomani, Domitian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, indemnindu-l sa incheie un tratat, pe care el, Domitian ii refuzase mai inainte, desi regele i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (caci era la mare strirntoare), dar nu a vrut sa vina el insusi sa stea de vorba cu Domitian, ci l-a trimis pe Diegis  impreuna cu citiva barbati, ca sa-i predea armele si citiva prizonieri, sub cuvint ca i-ar avea numai pe acestia. Dupa sosirea acestuia, Domitian puse lui Diegis o diadema pe cap - ca si cum ar fi fost cu adevarat invingator si omul in stare sa dea un rege dacilor -, iar soldatilor lui le imparti onoruri si bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, intre altele, niste asa-zisi soli ai lui Decebal si o pretinsa scrisoare de-a acestuia, despre care se spune ca ar fi plasmuit-o el. Domitian isi impodobi triumful cu multe lucruri ce nu fusesera luate ca prada. (Dimpotriva, el cheltuise foarte multi bani pentru incheierea pacii, caci fara intirziere dadu lui Decebal nu numai insemnate sume de bani, dar si mesteri priceputi la felurite lucrari folositoare in timp de pace si de razboi si fagadui sa-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul imparatesc. Caci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca prada de razboi, ca unul care aduse imparatia insusi in stare de robie.  In vremea razboiului  dacic s-au intimplat urmatoarele evenimente vrednice de a fi pomenite. Iulianus  rinduit de imparat cu conducerea razboiului, printre alte masuri bune, lua si pe aceea de a-i obliga pe soldati sa scrie pe scuturi numele lor si ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arata viteji de cei cu purtare miseleasca. Si dind lupta cu dusmanii la Tapae  macelari pe cei mai multi dintre ei. Intre dusmani se afla si Vezinas care venea, ca demnitate, indata dupa Decebal ; pentru ca nu putea scapa cu fuga, el se trinti la pamint, ca si cum ar fi murit; si astfel ramase nebagat in seama, iar in timpul noptii a fugit. Decebal se temu ca romanii victoriosi sa nu porneasca spre capitala lui. De aceea taie copacii din preajma lor /la o oarecare inaltime/ si puse arme pe trunchiuri, pentru ca dusmanii sa creada sa sint soldati si sa se retraga inspaimintati. Ceea ce s-a si intimplat.

  LXVIII, 6, 1.      Dupa ce zabovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste impotriva dacilor. Cugeta la cele savirsite de acestia si era coplesit cind se gindea la sumele de bani pe care romanii trebuia sa le plateasca in fiecare an. Vedea apoi ca puterea si ingimfarea dacilor sporesc necontenit.

 2.Cind afla de expeditia lui, Decebal fu cuprins de spaima, caci intelegea bine ca mai inainte biruise nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui sa lupte cu romanii si cu imparatul Traian.

3.Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea si barbatia sa, precum si prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vinjos (incepuse sa domneasca la virsta de patruzeci si doi de ani) si infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti, iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nici  nu  se  lasa  purtat  de  indrazneala  tineretii,  dar  nici  impiedicat  de batrinete.

LXVIII, 7,  5... De aceea Decebal se temea de [Traian] pe buna dreptate...

      LXVIII,        8, 1. Cind Traian a pornit inpotriva dacilor si se apropia de Tapae locul unde barbarii isi aveau tabara , i se aduse o ciuperca  mare,  pe  care  era  scris cu litere latine  ca  atit  ceilalti  aliati, cit  si burii sfatuiesc  pe   Traian  sa   se   intoarca   si   sa   faca   pace.

       2. Dar Traian dadu lupta cu ei, si vazu pe multi dintre ai sai si ucise multi dusmani. Deoarece ii lipseau bandajele, se zice ca nu si-a crutat nici  propriile  sale  vestminte,  ci  le-a  taiat  fisii.  Apoi  a  poruncit  sa  se ridice un altar soldatilor cazuti in lupta si sa li se aduca in fiecare an jerfa pentru morti.

LXVIII,  9, 1. Decebal a trimis  soli chiar  inainte  de  infringere, nu dintre comati — ca mai inainte — ci  pe  cei mai buni dintre pileati.

 2. Acestia azvirlira armele, se aruncara la pamint si staruira pe linga  Traian indeosebi sa incuviinteze lui Decebal sa vina in fata lui si sa stea de vorba, deoarece este gata sa indeplineasca toate cele cerute iar  daca  nu,  cel  putin  sa  trimita Traian pe cineva care sa se inteleaga cu el. Au fost  trimisi Sura si Claudius  Livianus,  prefectul  pretoriului.

 3.  Dar  nu  s-a  realizat  nimic, deoarece  Decebal  nu  a  cutezat sa se intilneasca cu   acestia, ci a  trimis  si  atunci pe  altii.  Traian a ocupat muntii intariti si a gasit acolo armele, masinile de razboi cucerite  [de  la  romani],  precum  si steagul luat de la Fuscus.   Decebal a trimis lui Traian soli dintre  pileati.  Acestia  sint  la  ei, oamenii cei mai onorati. Trimisese comati mai inainte. Acestia se bucura de mai putina trecere la ei. Venind aceia [pileatii] la Traian, aruncara la pamint armele, isi legara miinile la spate si in felul captivilor i-au  rugat pe Traian sa stea de vorba cu  Decebal.

4.Pentru aceste motive, dar mai ales pentru ca Maximus prinsese   in  acest  timp  pe  sora  aceluia  si  cucerise un loc intarit Decebal era gata sa primeasca orice conditii ce i s-ar fi impus, nu fiindca ar fi avut de gind sa le respecte, ci ca sa mai prinda putere, dupa pierderile suferite atunci.

  LXVIII, 8,  3.  [Xiph]  (... a dat porunca 126 cap. 8, 2) incit a inceput  sa  urce  pe  inaltimi,  ocupind  cu mari primejdii colina dupa colina, si se apropia de capitala dacilor. Lusius, i-a atacat din alta parte, el ucise multi dusmani  prinse de vii un numar si mai mare. In acest timp, Decebal a trimis  soli pe cei mai buni pileati si se ruga de imparat, prin mijlocirea lor (cap. 9,1—2): nimic mai mult decit ca este gata sa incheie pace in conditiile impuse (si anume sa dea indarat armele, etc.)

       5. anume, sa dea inapoi armele, masinile de razboi si pe constructorii acestor masini, sa predea pe dezertori, sa distruga intariturile si sa se retraga din teritoriul cucerit ba inca sa-i socoteasca dusmani sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor;

       6.sa nu mai primeasca nici un fugar, nici sa nu mai ia in slujba lui vreun ostas din  Imperiul roman  (caci Decebal atragea la sine prin momeli pe foarte multi oameni viteji). De nevoie el primi aceste conditii. Merse la Traian, cazu la pamint spre a i se inchina si azvirli armele.

       7. Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului, pentru ca si Senatul sa intareasca pacea. Dupa ce rindui acestea si lasa oaste la Sarmizegetusa  punind straji si in restul tarii,  el se intoarse in Italia.

LXVIII, 10, 1. Trimisii lui Decebal fura adusi in Senat. Ei pusera armele jos, isi legara miinile in felul prinsilor de razboi si rostira citeva cuvinte de implorare. In chipul  acesta ii induplecara la pace si-si luara inapoi arinele.

2. Traian isi sarbatori triumful si fu numit « Dacicul ». Dadu lupte de gladiatori in teatru (caci ii faceau placere) si readuse pe scena actori de pantomima (era indragostit de unul dintre acestia, Pylades); desi iubea faptele de arme nu se ingrijea mai putin de celelalte si de impartirea dreptatii. El prezida judecatile, cind in Forul lui August, cind sub porticul numit ai Liviei, adesea si in alte parti.

3.Dar cind i s-a anuntat ca Decebal in multe privinte nu respecta tratatul ci isi  pregateste arme, priineste fugari, reface intariturile, trimite soli la vecini si aduce pagube celor  ce mai inainte nu se intelegeau cu el, iar iazigilor le-a smuls un tinut (pe care, dupa aceea, desi ei il cereau, Traian nu-l mai dadu inapoi)

4.Senatul decreta ca Decebal este din nou vrajmas, iar Traian insusi, fara sa lase conducerea altor generali, porni din nou cu razboi impotriva aceluia.

LXVIII, 11.1 Intrucit multi daci trecusera de partea lui Traian—si inca din alte pricini —, Decebal ceru iarasi pace. Insa el nu intelegea sa depuna armele si sa se predea, isi aduna — in vazul tuturor — trupe si chema in ajutor pe vecini

       2. Spunea ca daca-l vor parasi pe dinsul, si ei vor fi in primejdie; ca mai usor si mai sigur isi vor pastra libertatea, ajutindu-l in lupta, inainte ca el sa fi suferit vreo nenorocire.  Insa privind nepasatori cum sint nimiciti dacii, mai pe urma vor ajunge ei insisi robi, caci vor ramine fara aliati.

       3. Prin forta Decebal n-a izbutit. Dar era cit pe aci sa-l ucida pe Traian prin viclesug, intinzindu-i o cursa. Trimise in Moesia citiva dezertori, ca sa incerce sa-l omoare, intrucit se putea ajunge usor la el. Atunci, din cauza nevoilor razboiului, primea fara exceptie pe oricine voia sa-i vorbeasca. Oamenii aceia nu au putut insa sa-si aduca la indeplinire planul, fiindca unul din ei a fost banuit si prins.  Supus la cazne, a dat in vileag intreaga urzeala.

       LXVIII, 12, 1. Atunci Decebal chema la dinsul pe Longinus, comandantul unei legiuni  a carui dirzenie o simtise in luptele purtate cu el si, dupa ce-l convinse sa vina, cu gind sa-l faca sa i se supuna, il prinse si-l intreba de fata cu altii despre planurile lui Traian. Pentru ca [Longinus] nu voia sa marturiseasca nimic, il tinu sub paza, dar nelegat.

       2. Decebal trimise apoi un sol la Traian si  ceru  acestuia — in  schimbul  eliberarii  lui  Longinus — sa-i  cedeze  tara  pina la Istru si sa-i plateasca banii care i-a cheltuit cu razboiul. [Traian] raspunse cu vorbe indoielnice prin care voia sa arate ca nici nu-l pretuieste prea mult pe Longinus, dar nici prea putin; ca nici nu dorea sa-l piarda, dar nici sa-l scape cu sacrificii prea mari.

       3. Decebal mai statea in cumpana, nestiind ce sa faca. Dar intre timp Longinus isi facu rest de otrava, cu ajutorul unui libert de-al sau si fagadui lui Decebal ca are sa-l impace cu Traian, pentru ca regele sa nu banuiasca de loc ce are in gind si sa nu i se puna o paza aspra; Longinus scrise o scrisoare plina de rugaminti si o dadu libertului s-o duca lui Traian, spre a putea sa ramina  nestinjenit.

        4. Dupa ce libertul pleca, Longinus bau otrava in timpul noptii si muri.  Dupa aceasta intimplare,  Decebal ceru lui Traian pe libert fagaduind sa-i dea in schimb trupul lui Longinus si zece prizonieri. Si trimise indata un centurion prins impreuna cu Longinus, spre a aduce la indeplinire cele cerute.

       5.  Traian afla de la acesta tot ceea ce se petrecuse cu Longinus. Dar nu-i trimise inapoi lui Decebal nici pe aceia, si nu-i dadu nici pe libert, socotind ca viata libertului este mai de pret pentru demnitatea imperiului, decit inmormintarea lui Longinus.

       LXVIII, 13,1. Traian construi peste Istru un pod de piatra pentru care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sint si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stilpii, din piatra in patru muchii, sint in numar de douazeci; inaltimea este de o suta cincizeci de picioare in afara de temelie, iar latimea de saizeci.

      2. Ei se afla, unul fata de altul, la o distanta de o suta saptezeci de picioare si sint uniti printr-o bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stilpi? Nu trebuie oare sa ne uimeasca si felul mestesugit in care a fost asezat in mijiocul fluviului fiecare stilp, intr-o apa plina de virtejuri, intr-un pamint namolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abatut?

     3. Am aratat latimea fluviului, nu pentru ca ar curge numai cu aceasta latime — caci pe parcurs se lateste de doua ori si de trei ori pe atit, — ci pentru ca acolo este locul cel mai ingust si cel mai potrivit pentru construirea unui pod.

     5.Cu cit spatiul se ingusteaza mai mult aci — deoarece apa coboara dintr-o intindere larga, pentru a intra din nou in alta si mai mare — cu atit se face mai navalnica si mai adinca. Incit si imprejurarea aceasta se adauga la greutatea construirii podului.

     6.Conceptia mareata a lui Traian se vadeste si din aceste lucrari. Astazi insa podul nu foloseste la nimic, caci nu mai exista decit stilpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost facuti numai ca sa faca dovada ca firii omenesti nimic nu-i este cu neputinta.

     7.Traian se temea ca, dupa ce ingheata Istrul, sa nu se porneasca razboi impotriva romanilor ramasi dincolo si construi acest pod, pentru ca transporturile sa se faca cu usurinta peste el. Dimpotriva, lui Hadrian ii fu teama ca barbarii vor birui strajile acestuia si vor avea trecere lesnicioasa spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra

LXVIII, 14, 1. Traian trecu Istrul pe acest pod i a purtat razboi mai mult cu chibzuiala decit cu infocare, biruindu-i pe daci dupa indelungi si grele stradanii. El insusi dadu multe dovezi de pricepere la comanda, iar ostenii trecura impreuna cu dinsul prin multe primejdii si   dadura  dovada   de   vrednicie.

2. Un   calaret   greu   lovit   fu   scos   din lupta in nadejdea ca va mai putea fi salvat. Dar sirntind el ca  nu  se mai vindeca, se repezi din cort (caci rana nu-l istovise de tot) si se intoarse la  postul sau, prabusindu-se  fara  suflare,  dupa  ce  a  savirsit fapte  marete.

3. Cind a vazut Decebal ca scaunul lui de domnie si  toata tara  sint in miinile  dusmanului si  ca el  insusi este in primejdie sa fie luat prizonier, isi curma zilele. Capul sau fu dus la Roma. In felul acesta Dacia  ajunse sub ascultarea  romanilor si Traian  stabili in ea orase de colonisti.

         4. Fura descoperite si comorile lui Decebal, desi se aflau ascunse sub riul Sargetia din apropierea capitalei sple. Caci [Decebal] abatuse riul cu ajutorul unor prizonieri si sapase acolo o groapa. Pusese in ea o multime de argint si de aur precum si alte lucruri foarte pretioase — mai ales dintre cele care suportau urnezeala —, asezase peste ele pietre si ingramadise pamint, iar dupa aceea aduse riul din nou in albia lui,

       5. Tot cu oamenii aceia [Decebal] pusese in siguranta, in niste pesteri, vestminte si alte lucruri la fel. Dupa ce facu toate acestea, ii macelari, ca sa nu dea nimic pe fata. Dar Bicilis, un tovaras al sau care cunostea cele intimplale, fu luat prizonier si dadu in vileag toate acestea.

LXVIII, 15, 1. Dupa intoarcerea la Roma, venira la Traian nenumarate solii din partea altor barbari si de la inzi. El dadu spectacole timp de o suta si douazeci si trei de zile, in cursul carora au fost ucise cam unsprezece mii de animale salbatice si domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De  asemenea, in aceasta vreme, Traian construieste drumuri de piatra prin mlastinile pomptiene, cu cladiri pe margini si cu poduri marete. Topeste toata moneda deteriorata.

LXVIII,  16, 3. Intemeie biblioteci si ridica in for o columna  foarte mare, atit [spre a-i sluji] ca mormint, cit si ca o dovada de maretie a lucrarilor din for. Caci tot locul aceia fusese muntos, iar el il sapa atit cit se inalta columna si in felul acesta facu  o  piata  neteda.

LXVIII, 23, 1. Intre multe alte onoruri votate de senat pentru el, a fost si epitetul de Optimus,  adica « Cel mai bun ».  El mergea intotdeauna  pe jos, impreuna cu intreaga lui ostire, isi tinea soldatii in buna rinduiala la orice mars si-i aseza cind intr-un fel cind intr-altul. Iar riurile le trecea pe jos, ca si  aceia.

2. Uneori raspindea  stiri inselatoare prin  cercetasi, pentru ca soldatii sa se deprinda cu tactica si sa fie pregatiti si neinfricati pentru toate.

LXVIII, 32, 3, . . .iar alti [comandanti], intre care si Lusius trimis de Traian, supusera pe iudei.

3.  Acest Quintus Lusius era maur si capetenie a soldatilor mauri, aflindu-se in fruntea unui detasament de calareti. Osindit pentru ticalosia sa fu indepartat din armata. Dar — mai apoi — cind izbucni razboiul cu dacii, intrucit lui Traian ii era trebuincios ajutorul militar al maurilor, Lusius veni la el din indemn propriu si savirsi fapte marete.

6. Pretuit pentru aceste fapte, el dovedi mult mai multa vitejie in al doilea razboi cu dacii si, in sfirsit, arata atita destoinicie acestuia si facu atita avere in acest razboi, incit fu inscris printre cei care exercitasera pretura. Ajunse consul, si mai apoi guvernator al Palestinei. Din aceste pricini era foarte invidiat si urit si de aci i se trase moartea .

LXXI, 12, 1. Astingii sub conducerea lui Rhaos si Rhaptos, au venit sa se aseze in Dacia, in nadejdea ca vor primi ca pret al aliantei lor bani si pamint. Fiindca n-au obtinut aceste lucruri, au lasat zalog lui Clemens femeile si copiii, punindu-si in minte sa cucereasca prin arme paminturile costobocilor. Dupa ce i-au biruit pe acestia, nu au lasat nici Dacia linistita.

2. Lacringii insa, temindu-se ca nu cumva Clemens sa se inspaiminte si sa-i aduca pe astingi in tinutul locuit de ei insisi, ii atacara de aceea pe neasteptate si dobindira o mare izbinda. Urmarea a fost ca astingii n-au mai pornit sa se razboiasca niciodata cu romanii. Ei staruira in rugaminti pe linga Marcus sa le dea bani si pamint, cu fagaduiala ca vor face rau celor ce se razboiau atunci cu imparatul.

        3. Asdingii au implinit ceva din aceasta fagaduiala. Cotinii fagaduira lucruri asemanatoare. Dupa ce l-au atras de partea lor pe Tarrutenius Paternus secretarul imparatului pentru corespondenta latina — aratindu-se ca ar porni sub comanda lui, impotriva marcomanilor —, nu numai ca nu  au adus la  indeplinire cele fagaduite, dar s-au purtat groaznic si cu [Paternus], iar dupa aceea l-au omorit .

LXXI, 13, 1. Si iazigii au trimis la Marcus soli spre a cere pace, fara sa obtina insa ceva imparatul stia neamul acesta de rea credinta si — deoarece fusese mai inainte inselat de cvazi — voi sa-i nimiceasca.

2. Cvazii, in imprejurarile acelea, nu numai ca se aliasera cu iazigii, ci inca mai dinainte primeau pe marcomanii care — fiind inca in razboi — se refugiau pe teritoriul lor, ori de cite ori erau respinsi. Si nu indeplinisera nimic din cite s-au invoit sa se faca. Nu inapoiara pe toti prizonierii, afara de putini — doar acei pe care nu-i mai puteau vinde sau folosi la corvezi.

        3. Daca se intimpla sa inapoieze pe vreunul in putere, ii opreau rudele, ca sa-i sileasca sa dezerteze la ei. Alungindu-si regele, pe Furtius, ei si-l alesera singuri pe Ariogaesus.

        4.  Iata, prin urmare, motivul pentru care imparatul nu-l intari in autoritatea sa pe Ariogaesus, fiindca numirea nu se facuse legal. [Imparatul] nu a innoit nici tratatele, cu toate ca i se fagaduise inapoierea a cinzeci de mii de prizonieri.

 LXXI,  15, 1. Se invoi ca marcomanii — care ii trimisesera soli— sa ia jumatate din tinutul invecinat cu al lor, atunci cind, desi greu si cu intirziere, si-au indeplinit obligatiile.Trebuia sa se stabileasca la o departare de treizeci si opt de stadii de Istru.

LXXI, 17, 1. Revolta lui Cassius si a Siriei sili pe Marcus Antoninus sa intre in tratative cu iazigii, in ciuda celor ce-si pusese in gind. Intru atit il zguduira vestile primite, incit nici nu a mai scris senatului despre motivele care-l indemnau sa faca pace cu ei, cum avea obiceiul sa scrie in alte imprejurari.

LXXI, 18, 1. Iazigii au trimis soli si au cerut unele inlesniri — potrivit celor convenite. Li s-au facut unele concesii, pentru a nu fi indepartati cu totul. Nici ei, nici burii n-au acceptat insa alianta cu romanii, mai inainte sa fi primit de la Marcus o incredintare ca va duce razboiul pina la capat. Teama lor era ca imparatul — impacindu-se cu cvazii, asa cum mai facuse inainte vreme — nu cumva sa-i lase incurcati intr-un razboi cu vecinii lor.

LXXI,  19, 1. Marcus nu primea in acelasi timp pe solii tuturor neamurilor barbare, ci dupa cum fiecare din ele merita fie dreptul de cetatenie, fie o iertare de biruri — pentru totdeauna ori vremelnica — ori chiar acordarea vreunui ajutor statornic in grine.

 2. Cum iazigii se dovedisera a-i fi foarte de folos le ierta multe  din indatoririle lor si — as putea spune — pe toate, cu exceptia celor in legatura cu adunarile si negotul. Raminea de asemenea oprelistea de a se folosi de corabii proprii si de a se apropia de insulele din Istru. Le-a ingaduit insa sa faca negot cu roxolanii prin teritoriul Daciei ori de cite ori guvernatorul acestei provincii le va da voie

LXXII, 3, 1. Commodus a acordat pace burilor, care trimisesera soli. Mai inainte — cu toate ca ei au cerut-o — nu o incheiase, intrucit aceia erau puternici, nedorind pacca, ci doar un ragaz pentru a se pregati.

2. Dar atunci, fiindca ajunsesera sleiti de puteri, trata cu acestia, lua ostatici si prizonieri de la buri in mare numar, iar de la altii mai primi cinsprezece mii de oameni. I-a silit sa jure ca niciodata nu vor mai locui si nu-si vor mai paste vitele la ei in tara, pe un teritoriu de patruzeci de stadii de hotarele Daciei.

LXXII, 3.3. Acelasi Sabinianus a supus si douasprezece mii de daci dintre cei din vecinatate, care fusesera alungati din tara lor de bastina si erau gata sa dea ajutor celorlalti fagaduind ca le va da pamint in Dacia noastra.

LXII, 8, 1. Commodus avu de purtat citeva razboaie impotriva barbarilor de dincolo de granitele Daciei, razboaie in care au dobindit faima Albinus si Niger acestia doi  ridicindu-se mai tirziu impotriva imparatului Severus. . .

LXXV, 3, 1. In aceasta vreme, tunete, fulgere si o ploaie torentiala oprira actiunile scitilor [carpii, N.r]care voiau sa porneasca razboi. Trasnetele cazura pe negindite asupra scitilor, care stateau la sfat, si omorira trei fruntasi de-ai lor.

LXXV 11, 16, 7 . . . Antoninus sosi in Tracia dar nu se mai preocupa de Dacia, ci trecu Helespontul nu fara primejdii. . .

LXXVIII, 13, 2. Daca in privinta lui insusi si a lui Adventus a respectat intocmai datinele, el a procedat insa cu totul necugetat trimitind pe Marcius Agrippa ca guvernator mai intii in Panonia, apoi in Dacia. Indata porunci sa fie rechemati  Sabinus si Castinus guvernatorii acestor doua provincii,  sub cuvint ca ar avea nevoie de ei. De fapt se temea de barbatia lor si de simtamintele prietenesti pe care acestia le nutreau fata de Caracalla. 

        3.  A trimis pe Agrippa in Dacia si pe Decius Triccianus in Panonia. Primul fusese sclav si coaforul unei femei. Din aceasta pricina fu adus in fata judecatii sub Severus. Apoi, cind a ocupat slujba de avocat public a fost surghiunit intr-o insula, pentru ca a tradat interesele statului cu un anumit prilej.

        4. Dupa aceea a fost  readus  de  Taraulas impreuna  cu  altii si  a ajuns  referentul si secretarul sau.  In cele  din urma, insa, a fost coborit la rangul senatorilor care nu exercitasera decit  pretura fiindca introdusese  in  armata  tineri care depasisera virsta. Triccianus slujise doar  ca ostas in  trupele din Panonia si fusese cindva portar al guvernatorului de pe atunci al acelei provincii. Acum comanda legiunea albana [Legiunea II Parthica]

LXXVIII,  20, 3. . . [Antoninus] . . . se falea ca i-a invrajbit pe vandali si pe marcomani, care mai inainte vreme erau prieteni,  si ca  pe regele cvazilor, Cabriomarus, invinuit in fata scaunului sau de judecata, l-a dat mortii.

LXXVIII, 27, 5 . . . Dacii pustiira o parte din Dacia, cu gind sa prelungeasca razboiul. Ei staruira obtinind ostaticii, pe care ii luase de la ei Caracalla, ca zalog al aliantei.

La Suidas  IV, p. 669, n. 483 (ed. Adier) Condamnati:  pasibili  de judecata.   soldati  condamnati  pentru o  nelegiuire,  voind  sa fuga la Decebal sint condamnati la moarte.