www.dacoromania.go.ro

Closca L. Bãluþã

                Daco-geþi în afara provinciei Dacia

   

        Imediat dupã cucerirea si anexarea Daciei a fost incorporat in armata romanã un mare numãr de daco-geti, vreo “50.000 (?) de luptãtori din cei mai viteji, cu armele lor cu tot”. In realitate insã nu este probabil deocamdatã sã fi fost mai mult de 10.000, pentru cã numãrul formatiilor auxiliare atestate in documentarea epigraficã de pinã acum, nu permite a se vorbi de mai multe “zeci de mii”.

 

  

    Integrarea acestor efective daco-getice sporea simtitor potentialul militar roman, slãbit prin efortul din 101-102 si 105-106 in Dacia carpaticã. Le sporea prin combatanti de mare valoare in zonele in care au fost duse noile formatii auxiliare daco-gete, iar pe de altã parte slãbea forta de rezistentã a poporului subjugat, slãbea capacitatea de a se rãscula impotriva ocupantilor impilatori.       

     Recrutii daci (geti) au fost incorporati in unitãti auxiliare care purtau determinativul etnic “Dacorum”. Majoritatea din ele sunt cunoscute cu numele si locul de stationare, sau zona (in Britannia, Pannonia, Moesia si Orient). Din pãcate informatiile documentare sunt putine, sãrãcãcioase, dispersate, unele sunt simple indicii nelipsite de echivoc.

Formatiile auxiliare alcãtuite de Daci (Getae) sunt de douã categorii: 

A) detasamente neregulate “etnice”, un fel de militii indigene numite initial cu simplul nume al populatiei la cazul nominativ (Daci, Getane, ca si Mauri, Palmyreni, Asturi, Britannici etc.), iar de pe la mijlocul secolului II numite “numerus”. 

B) formatii regulate, integrate mai mult in armata romanã de cavalerie (ala, Divizion) si de infanterie (cohors, batalion). Si unele si altele aveau efective fie de 500 (quingenaria), fie de 1000 (miliaria) de soldati.

“Ala I Ulpia Dacorum” a fost organizatã de Ulpius Traianus, eventual implicind si existenta celei de a doua “ala Ulpia”. A stationat tot timpul in Cappadokia (Real Lexicon, I, nr. 1240)

“Cohors I Ulpia Dacorum”, organizatã tot de Ulpius Traianus. A stationat in Siria. Dupã sec. III, cohors (numerus) Dacorum din Siria nu pare sã mai fi avut vreun element dacic in compunerea efectivelor ei, la fel ca si celelalte auxiliare formate initial din daco-geti.

“Cohors I Ala Dacorum miliaria”, infiintatã de Hadrianus (sau de Antonius Pius?). A stationat tot timpul in Britannia, la Amboglanna, pe frontierã. Seminificativ este epitaful unei familii de daci cu autroponime “nationale” din care citãm un “Decibalus”, precum si faptul cã lângã inscriptie este sculpatatã in relief o sabie curbã dacicã, “nationalã” tipicã.

“Cohors II Augusta Dacorum p (ia) f(idelis) miliaria equitata”, cunoscutã numai cu numele, din dedicatie unui “Tribunus”, pe un monument epigrafic, la Teutoburgium, in Pannonia unde a stationat, se pare, unitatea.

“Cohors II Aurelia Dacorum”, infiintatã de impãratul Marcus Aurelius (161-180). Unitatea stationa probabil in Pannonia, temporar la “Poetovio”. Cifra de ordine, II, a unitãtii implicã existenta uneia anterioare sau paralele, neatestatã pinã acum.

“Cohors gemina Dacorum miliaria” cunoscutã dintr-o inscriptie dedicatorie de la Belimel, din Moesia Inferior.

Tot recrutate in Dacia, din vreo semintie dacicã, sunt considerate de unii cercetãtori si cele douã “cohortes dacorum” sau “sacorum” (?) atestate epigrafic la Guberevoi-Stojnil, la garnita dintre Moesia Superior si Dalmatia

“Vexillatio Dacorum Parthica” pare sã fi avut un caracter etnic, fiind alcãtuitã din daci. A participat la expeditia parthicã organizatã de impãratul Septimius Severus.

“Vexillationes Daciscae” cu un caracter etnic daco-getic; pare sã fi fost alcãtuitã din efectivele corpurilor de trupã stationate in provincia Dacia, de la care au primit numele cu aspect “national” - etnic.

Serviciul militar indeplinit de cãtre daci in armata romanã reprezintã un aport de seamã la istoria militar-politicã a lumii antice mediteraneene, la intretinerea si amplificarea aparatului de oprimare si opresiune a celui mai puternic stat sclavagist antic si totodatã forma cea mai tipicã si eficientã de integrare si romanizare in provinciile in care, prin necesitãtile militare si politice, comandamentul suprem roman, transpunea diferitele unitãti auxiliare alcãtuite din toate numeroasele “nationes” ale vastei impãrãtii.

In secolul III p. Chr. au fost infiintate mult mai putine unitãti auxiliare decit in secolul precedent. Fatã de aceastã realitate este naturalã concluzia cã “in realitate numãrul de trupe recrutate in Dacia este mai mare, intre 9 si 11". In privinta unitãtilor formate in secolele II - III Dacia ocupã locul al treilea, alãturi de Belgica (12 unitãti), Syria (13), Africa (9). In lumina acestei sumare statistici, numãrul relativ mic de trupe auxiliare dace, in ansamblul formatiilor armatei romane, se explicã total diferit si nu poate ingãdui in nici un caz sã se vorbeascã de absenta populatiei dace (C. Daicoviciu, “La Transylavanie dans l’Antiquite” (1945),  p. 117-119.

 

  

Elementul militar dacic in cursul secolelor II-III in Imperiul Roman constituie un indiciu sigur si pretios despre existenta si importanta demograficã si economicã a populatiei indigene. Formatiile militare alcãtuite de impãratul Traian, ori sub impãratii urmãtori nu se puteau recruta dintr-un “vid etnico-social” si nici dintre “colonistii” locuitori al Daciei care nu erau si nu se numeau “Daci”, ci Galli, Hispani, Illyri, Siri etc.

Dupã evacuarea Daciei carpatice de cãtre romani (a. 271/3) si chiar dupã reformele militar-administrative ale impãratilor Diocletianus si Constantinus I, apar mentiuni despre auxilia de daci, numite “numeri Dacorum”, sau simplu “Daci”, “Dacisci”, denumiri care sunt reminiscente de nume ale unitãtilor auxiliare recrutate in Dacia dintre daco-geti.

"Cunoasterea cit mai amãnuntitã si corectã a rãspindirii daco-getilor in lumea romanã prezintã un interes deosebit nu numai ca problemã “in sine” ci si pentru participarea lor la procesul social-istoric al romanitãtii antice, si pentru elucidarea situatiei etnic-demografice a provinciei Dacia in secolele II-III. Ea constituie un argument direct, in plus, despre existenta populatiei de bastinã."

Bibliografie suplimentara:

            I. I. Russu, Daco-geþii în Imperiul Roman (în afara Provinciei Dacia Traianǎ), Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureºti, 1980;

             Mircea Dogaru (coord.), Armatǎ ºi societate în spaþiul românesc, Editura Globus, Bucureºti, f. a;

             D.M. Pippidi, Contribuþii la istoria veche a României, Bucureºti, 1967;

            Enciclopedia Arheologiei si istoriei vechi a Romaniei, vol. II, D-L, coord. Constantin Preda, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996.

Vezi si:

            www.dracones.ro

            www.roman-britain.org

            www.thelatinlibrary.com